Cred ca au trecut mai bine de sase luni de cand nu am mai scris nici un cuvant. Sase luni in care s-au intamplat atat de multe lucruri incat nici nu stiu cu care sa incep. Dar ca sa fie totusi o ordine in tot ce am scris, o sa incep cu ce am sfarsit data trecuta. Hunowsky. Probabil din cauza asta nu am mai fost in stare sa scriu un cuvant.
Precum ziceam, eram cu Iolanda in Hawaii, unde in acea dimineata am adormit pe terasa camerei de hotel si am fost trezit de tipatul ei. Era vorba de seful, prietenul si mentorul meu Hunowsky. Se trezise din coma dupa o perioada prelungita in care toti ne-am pierdut speranta ca isi va mai revenii. Asa ca ne-am facut urgent bagajele, am platit tot ce era de platit la hotel si ne-am urcat in primul avion spre San Francisco.
Zborul a fost unul dintre cele mai agitate calatorii de care am avut parte in intreaga mea viata. Beam whiskey dupa whiskey si o stresam pe stewardessa odata la zece minute cu intrebarea copilareasca “ cat mai avem?” . Iolanda era in aceasi stare de nervozitate si emotie la fel ca mine. Tot drumul nu ne-am adresat nici macar un cuvant. Nu eram in stare sa vorbim.
Ajunsi pe aeroport, mi-am sunat soferul sa vina urgent. M-am urcat la volan, iar pe el l-am rugat sa ia un taxi. De la aeroport pana la spital mi-am pus pentru prima data sirena in fuctiune si am gonit pe autostrada si de asemenea pe stradutele din oras. Iar in cele din urma ne-am vazut ajunsi in fata spitalului. Atat eu cat si Iolanda am urcat in fuga scariile pana la etajul cu pricina.
Acum stateam amandoi in fata salonului unde am ezitat prêt de cateva secunde. Am tras amandoi aer in pieptul care era inima batea la o intensitate prea ridicata, si am intrat.
Hunowsky era pe pat, proaspat barbierit si citea presa. Mintea mea nu putea sa inteleaga cumde intr-un timp atat de scurt s-a refacut atat de bine pentru a putea fi in stare sa citeasca.Cand ne-a observant, a incercat sa se ridice brusc din pat, dar s-a lasat inapoi pe spate. Inca nu avea puterea necesara.
- Copiii mei dragi, ati ajuns?
In acel moment, cand i-am auzit din nou vocea, dintr-un salt am fost langa patul lui si l-am cuprins in brate. Dupa mine, a urmat Iolanda.
- Unchiule, cum te simti? Asa fericiti suntem ca ti-ai revenit.
- Dar se putea altfel? Nu scapati voi de mine asa usor.
- Sefu’ , ne-ai lipsit. Nimic nu a mai fost la fel fara tine.
- Da, am vazut. Si acum trebuie sa te felicit pentru promovare.Ti-am zis eu ca daca il prindem pe bastardul ala, o sa fim promovati. In cazul meu, ce e drept, o sa fie nevoie de odihna destul de prelungita. Dar tu ai stat destul timp langa mine pentru a putea rezolva cazuriile mai bine decat mine.
- Niciodata nu ma voi ridica la nivelul dumneavoastra.
- Dar mult nu mai ai Iovane, mult nu mai ai. Am citit in presa despre tine. Meritai sa ajungi aici.
- Posibil, insa meritul nu este tot al meu. Pe langa faptul ca dumneavostra ati inceput toata ancheta, am fost ajutat de John, Harold si Bianca. Meritul este si al lor. Doar ca eu am primit cea mai mare promovare.
- Toate sunt randuite de Sus, Iovane. Toate.
Si pe cand zicea asta, la un moment dat isi inchise ochii si adormise. Eu cu Ioli,ne-am speriat si am chemat asistenta, insa ni-i s-a spus ca o perioada o sa tot aiba momente in care adoarme instantaneu. Saracul Hunowksy, l-a obosit viata.
Am plecat impreuna cu Iolanda catre apartament sa ne lasam bagajele, sa facem un dus sis a ne odihnim dupa tot ce s-a intamplat. Pe drum imi spunea cat de fericita e ca si-a revenit unchiul ei si pe langa asta imi multumea pentru mica vacanta ce i-am daruit-o.
Dupa ce ne-am revenit amandoi cu acel dus, am deschis o sticla de vin si am stat la povesti intreaga zi. Ne aminteam prima noastra intalnire in New York si prima noastra betie, de asemenea prima noastra noapte de amor. Era o fata exceptionala Iolanda si ma facea sa am pentru ce sa vin acasa de la lucru, de asemenea aveam un scop in viata. Prima oara cand simteam asta dupa plecarea Adinei. Dar, tot timpul va exista un dar, iar cand va disparea acel “dar,” asta nu stiu sa va spun. Probabil vom vedea pe parcurs, sau probabil nu.
Spre seara, Iolanda avea ceva acte de facut pentru lucru, iar pentru a-I oferi liniste am plecat prin San Francisco. Am luat din nou librariile la rand sfarsind intr-un bar din downtown. M-am asezat la tejghea precum imi era obiceiul si mi-am comandat preacunoscutul whiskey. In acest timp, ma gandeam la Hunowsky si la revenirea lui la viata, insa era o umbra de gand ce nu imi dadea pace. Oare nu e prea frumos sa fie adevarat? Pentru ca nu sunt obisnuit cu lucruri bune in viata mea de cand a plecat Adina. Acelasi gand mi-l puneam si cu Iolanda pentru ca totul era prea frumos si scos din poveste. Am suferit dupa o fata foarte mult, iar atunci Providenta a observat suferinta mea si a scos-o in cale pe Iolanda ca si o a doua sansa la fericire. Iar eu nu cred a doua sansa. Dar daca se va intampla candva asta, desi nu cred, atunci voi fi absolut sigur de exista lui Dumnezeu si mai ales voi fi sigur ca Ii si pasa de mine. Dar precum am zis, nu cred in minuni, si asta imi da o stare de neliniste, ma face sa fiu nesigur si pe langa asta, nu ma pot bucura precum se bucura Iolanda. Am fost atat de fericit cand mi-a zis ca are treaba si am folosit asta ca si pretext pentru a iesi singur si a nu-mi vedea nelinistea ce ma roade. Sau poate ca sufar de paranoia si totul este in mintea mea, dar ultima data cand am verificat stateam destul de bine cu mansarda. In orice caz, am iesit cu un scop in oras si acela era de a-mi goli mintea de tot ce este spurcat .
Eram deja la al patrulea pahar de whiskey, pachetul de tigari gol pe jumatate cand am simtit o mana pe umar. Am ezitat exact trei secunde pana cand sa ma intorc sa vad cine ma atinge, iar surpriza a fost de proportii. Era Bianca, psiholoaga de la SFPD, daca va amintiti de ea.
- Te superi daca ma alatur?
- Deloc, te rog Bianca. Insa cumde ai venit tocmai aici?
- Prefer sa nu fac totul de cunoscut. Am eu metodele mele de a sti unde umbli si ce faci.
- Sa inteleg ca ma spionezi?
- Ei, hai nu te crede atat de important.
- In orice caz, ma bucur sa te vad. Si ma bucur tare.
- Viata ta care mai este Andrei?
- Nu s-au schimbat multe. De asta nu stiu cum sa iti raspund la aceasta intrebare. Lucru, acasa, baruri, din cand in cand mai scriu. Cam atat. Tu?
- Ehhh la mine lucrurile stau putin diferit. Am sa plec in New York saptamana care vine.
- New York? Ce-ti veni?
- In primul rand mi s-a oferit un post destul de bun, iar in al doilea rand se pare ca ma casatoresc.
- Pfuu… cam prea multe vesti bune intr-un singur minut. Felicitari Bianca pentru amandoua realizari. As vrea sa am si eu norocul tau. Insa casatoria o vad atat de departe, incat nu ma pot gandi la asa ceva.
- Andrei, o sa rasara soarele iubirii si pe strada ta.
- Asa sa fie.
- Eu acum trebuie sa plec. Te rog ai grija de tine si sper ca ne vom mai vedea candva.
- Candva.
Bianca a plecat, si plecata a fost. Acum eram din nou singur la bar, parca nici nu am fost vizitat de careva. Imi continuam pur si simplu maratonul de alcool.
Dupa ceva timp, m-am ridicat cu greu de la bar, am achitat nota de plata care devenise serioasa si am plecat. Acasa nu aveam de gand sa merg, iar la birou nici atat. De condus nu mai vorbesc. Nu aveam nici o idée cum as putea sa imi petrec restul noptii, asa ca mi-am pus mainile in buzunarele de la geaca de piele si am inceput sa hoinaresc prin oras. Astfel am hoinarit ore in sir, mergand si mergand, fara sa am un gand coerent prin mintea scufundata in alcool. Intr-un final, am cazut extenuat pe o banca dintr-un parc si am adormit.
Dimineata, forfota parcului si mana unui trecator m-a trezit din somnul meu ce semana cu unul de veci.
- Sunteti bine, domnule?
Mi-am deschis ochii pe rand, l-am privit si am reusit sa rostesc un “ Da” ce nu se potrivea deloc cu starea mea. Am mai zabovit prêt de cateva secunde lungi pe acea banca, dupa care m-am ridicat incet in speranta ca voi reusi sa imi dau seama unde ma aflu. Si mare mi-a fost uimirea cand m-am uitat in jur si sa imi dau seama ca ma aflam pe aceasi banca pe care am stat cu Hunowsky acum mult timp in urma in care asteptam un raspuns legat de rapirea asazisa a Adinei. Un moment de nostalgie si dor ma cuprinsese in acel moment, dar rapid m-am ridicat si am fugit( la propriu vorbind) spre masina.
Nu stiam deloc care va fi scuza mea in fata Iolandei, dar in orice caz trebuie sa gasesc una buna. Ce sa ii spun? Ca m-am imbatat atat de tare incat am adormit ca un om al strazii pe una din bancile orasului? S-ar fi necajit destul de tare, si nu doream sa fac asta. Dar ce puteam face, era sa o sun.
- Hey baby, ce faci?
- Andrei, esti bine, ma gandeam ca ai patit ceva. Te-am sunat de peste zece ori.
- Sper sa ma ierti draga mea. Iesisem in oras si m-am pus la un bar sa beau un pahar de whiskey, dupa care am trecut pana la birou sa vad ce caz urmeaza sa imi nenoroceasca urmatoarea perioada de liniste si am continuat si acolo sa beau, iar in final am adormit in fotoliu.
- Ce ma bucur ca esti bine. Vezi ca eu am plecat la lucru, poti sa mergi sa mananci si sa te schimbi.
- Asa voi face. Poate trec mai tarziu pe la tine.
- Te pup draga.
- Asemenea hon.
Si se pare ca am rezolvat si problema de acasa. Ce pacat pentru ele ca stiu sa ma joc uneori cu cuvintele. Apropo de asta, Iolanda ma denumea candva, vrajitor.
Peste doua ore ajung intr-un final la birou. Secretara ma saluta politicos, imi inmaneaza doua dosare, dupa care intru in camera torturii. Pe birou ramasese o sticla de whiskey de ceva timp, asa ca mi-am umplut alt pahar. Trebuia. Coincidenta bancii respective nu imi dadea pace.
Ca sa uit de gandurile netrebnice ce nu imi dadeau pace, m-am scufundat intr-unul dintre dosare pana spre seara. Era vorba despre o crima a unui cetatean rus, petrecuta in Los Angeles. Tipul mai are ceva condamnari la active pentru traffic de cocaina, sechestru si spalare de bani. Era un caz pe cinste, iar din cauza gradului de dificultate ce il avea, a fost trimis dosarul catre minister, ajungand la unul dintre cei mai buni detective din California. Andrei Iovan. Acum trebuia sa imi formez echipa de studiu si sa incep cazul.
Seara am ajuns tarziu acasa, Iolanda dormea si asta m-a facut sa ma bucur. Facusem un dus si ma arunc si eu in pat. Macar era bine ca ocolisem privirea ei. Si-ar fi dat seama ca ceva se petrece in mine.Si-ar fi dat seama ca din nou s-a intamplat ceva la nivel emotional. Si din cauza acestui lucru, somnul a intarziat sa apara.
Trecusera deja trei ore de cand zaceam cu ochii deschisi in pat in asteptarea adormirii, dar se pare ca aveam parte de o supradoza de insomnie. Asa ca, m-am dus in birou si am inceput sa scriu din nou. Cuvintele curgeau siroi, iar masina de scris nu se mai oprea. Sticlele de vin se goleau iar mintea mea dadea nastere unor fraze inexplicabile. De ce trebuia Adina sa intre in mintea in acel moment cand totul era frumos si aveam parte de o relatie ce se incadra in baremele normalului cu Iolanda. Nu prea credeam eu in destin sau in soarta, dar uneori chiar imi puneam intrebarea daca nu cumva imi este dat sa fiu singur, sau sa mor singur. De fapt, toti murim singuri la un moment dat. Moartea nu asteapta sa se formeze cvorum. Dar pana acolo, mai e mult. Sau nu?
Scrisesem in noaptea respectiva nu mai mult, nu mai putin de 25 de pagini. Douazeci si cinci de pagini grele, profunde si pline de sange. De ce pline de sange? Pentru ca daca mi se recolta vreo monstra din sangele meu, ADN-ul era atat de vizibil ca si in acele pagini. Da, cam ciudata comparatie. In sfarsit. Sa continui cu ce a urmat.
Zorii zilei incepeau sa apara pe bolta intunecata, iar pasarelele se adunau pentru cantul lor nebun. M-am dus in bucatarie si am pregatit micul dejun pentru Iolanda. Amuzant. Niciodata nu cred ca am facut asta. Sau poate am facut si nu imi aduc aminte? Neesential. In orice caz incercam sa o impresionez si pe langa asta sa ii ofer putin timp liber dimineata. De obicei, ea era cea care se trezea cu jumatate de ora mai devreme si imi pregatea mie tot. Ma iubea.
In cele din urma, spre groaza mea launtrica, s-a trezit si a venit spre bucatarie condusa de miros.
- Draga, mi-ai pregatit micul dejun?
- Eu asa cred.
- Esti cel mai bun. Te ador.
- Hai sa mancam.Acusi plecam la lucru.
- Cum ai dormit Andrei?
- Am avut parte si de nopti putin mai bune, dar in general pot sa zic bine. Chiar productiv.
- Productiv?
- Pofta mare Ioli.
- Pofta mare Andrei.
Am terminat amandoi de mancat si ne-am dus sa ne imbracam. Iolanda imi spunea ca are o zi incarcata la lucru. Tot felul de bilanturi si note de plata. Iar eu trebuia sa imi dau seama sa gasesc probe serioase si sa il prind pe acel nenorocit de rus.
Nu am starea necesara sa mai povestesc plecarea de acasa, sau cum am ajuns la lucru, dar ce e important este ca in momentul in care am intrat in birou, parul mi s-a zburlit si un fior rece m-a trecut pe sira spinari. Statea cu fundul la mine pe birou, imbracata intr-o fusta neagra pana la genunchi care acum era mult mai ridicata, o camasa alba cu trei nasturi deschisi, si o esarva gri infasurata in jurul gatului subtire.
- Bianca!?
- Andrei.
- Carui fapt se datoreaza vizita ta?
- Nu stiu ce sa fac Andrei.
- Ce s-a intamplat?
- Nu stiu daca vreau sa ma casatoresc.
- Nu stiu ce sa zic despre asta Bianca. Tu stii cel mai bine cum sa procedezi.
- Am venit la tine in speranta ca imi vei oferi tu vreo solutie.
- Din pacate, nu am.
- Atunci ramai cu bine.
Si asa, a plecat Bianca de la mine din birou, nervoasa si partial umilita. Imi cerea o relatie pe care eu nu puteam sa o ofer nimanui. Si asta incet incet avea sa o cuprinda si pe Iolanda. O sa incet o relatie atunci cand in mintea mea si sufletul meu nu va mai exista nici o urma de Adina. Dar pana atunci mai e mult. Asa ca, no more relationships.
Toata dupamasa mi-am petrecut-o la cazul la care lucram, iar seara am ajuns din nou acasa. De data aceasta cu o decizie importanta ce avea sa aduca din nou lacrimi, din nou vorbe aruncate anapoda, din nou tot ce a fost pana acum.
Iolanda statea pe pat in dormitor si butona telecomanda de la televizor. Am intrat in camera, m-am asezat langa ea pe pat si transant am zis:
- Iolanda, vreau sa ne despartim.
- Andrei !?
- Aceasta e decizia mea, si te rog sa o respecti. Nu ma intreba de ce, nu cauta motive. Iti spun doar ca asa trebuie. Tu meriti altceva.
- Andrei, tu glumesti?
- O sa dorm seara asta la hotel, iar daca ai nevoie de ajutor pentru mutat, o sa vorbesc cu Adrian (soferul).
Ramasese muta, fara macar o replica la tot ce i-am zis. M-am ridicat, am sarutat-o pe frunte si am plecat. Poate va intrebati si voi ce m-a facut sa iau aceasta decizie, si va spun ca va bateti capul degeaba. Dar totusi ca sa nu las lucruri in ceata sau neterminate, am luat aceasta decizie, pentru ca…… habar nu am acum. Probabil cand o sa imi dau seama, o sa va anunt.
Vazandu-ma in fata blocului, cu o infinita posibilitate de pierdere a timpului pe seara respectiva, mi-am adus aminte cum e sa fiu din nou singur. Sa ma cazez la hotel de la ora asta, nu aveam nici un chef, asa ca m-am urcat in masina si m-am dus in primul bar iesit in cale. Imi aprind o tigara si cobor. Carciuma respectiva purta numele de Mallone’s. Imi fac in minte semnul crucii in gluma si intru, dupa care sa constat ca bodega respectiva nu e deloc rea. In mijlocul incaperii era barul, iar restul spatiului era umplut de masute a cate patru scaune. Am fost socat de cata lume era si cu greu mi-am facut loc la bar. Toate scaunele erau ocupate, asa ca mi-am rezemat coatele pe tejghea si am cerut un Black Russian de data asta. Daca tot lucram la un caz despre un rus, atunci sa bem ca rusii.
Trecusera deja undeva la patru ore de cand imi faceam veacul stand in picioare la acel bar si comandand pahar dupa pahar. In jurul meu se perindau domnisoare una si una, dar nu aveam nici un chef in a le da importanta. Mintea mea oricum era plina de ganduri, amintiri si confuzii. Si ma gandeam ca tot timpul ne dorim ce nu avem, dar niciodata nu ne invatam minte. Cand e cald, vrem frig, cand e soare, vrem zapada, cand e blonda vrem bruneta, iar cand suntem singuri, vrem activitate. In cazul meu, ideea sta in felul urmator. In ultimul an, putine au fost momentele de odihna si foarte putin ajung pe acasa. Si asta nu datorita numai job-ului. Dar cand ajung acasa intr-un final si sunt la zi cu toate cazurile, facebook-ul nu prezinta nimic interesant, iar inspiratia nu vine nicicum, atunci intervine singuratatea. De fapt intervine constientizarea singuratatii. Si toata linistea din casa apasa cu atata forta pe tot corpul, iar mintea este prinsa intr-o hora a confuziei. Sufletul parca isi da ultima suflare, iar inima o ia la galop. Sangele curge prin vene cu o viteza de autostrada, si paradoxal, ochii se straduiesc sa stea deschisi. Si noroc cu aceasta ultima stare, pentru ca ea e singura care alunga singuratatea atunci cand sunt singur. Somnul. Cineva spunea ca e mai binevenita o dimineata cu regrete, decat o noapte in singuratate. Si posibil adevarat.Dar si regretul macina la fel de tare ca si singuratatea. Si atunci nu e mai intelept alegerea somnului, unde sunt si sanse sa visez frumos, decat pierderea timpului si castigarea regretului. Asa ca, pentru salvarea bugetului, refacerea tenului si improsparea frumusetii, alungarea singuratatii si plimbarea printre vise, alegeti somnul. Doar ca timpul de tranzitie din starea constienta in cea inconstienta e putin mai neplacut....atunci apare Ea.
Dar acum, imi doream orice altceva decat somn. Intr-un final va veni si acela, dar deocamdata trebuia sa beau.
Iar in tot acest timp in care ma gandeam la vrute si nevrute, la femeile din viata mea, la cazul de la lucru, la insanatosirea miraculoasa a lui Hunowsky, am simtit cum sunt privit insistent si parca sorbit de toata energia mea. Imi intorc capul, incerc sa imi dezmeticesc privirea si observ o domnsioara roscata cu breton si doi ochi care ma sorbeau. In secundele urmatoare, i-am atins amandoi obraji cu mainile mele si i-am spus:
- Ce dor mi-a fost de tine.
- De mine? Nu te cred.
- Vrei sa iti demonstrez?
Iar dupa ce ea a dat din cap in semn afirmativ, mi-am limit buzele de ale ei si ne-am sarutat de parca de cunosteam de o viata si nu ne-am intalnit de doua. In pauzele ce le luam de la sarutat, imi spusese ca o cheama Elizabeth si locuieste in San Francisco. De fapt ea provine din orasul ingeriilor, insa a fost transferata cu jobul aici. Ii spusesem ca sunt scriitor, ascunzand adevarata mea profesie. Pentru o noapte, ce rost avea sa stie ea totul despre mine. Si in fond si la urma urmei, putina fictiune nu strica. Numai in acea seara, tot ce ziceam era fictiune. Nu stiu daca am zis un lucru adevarat. M-as fi gandit eu ca si cu aceasta fata urma sa petrec mai mult timp decat trebuia? Tocmai asta ii farmecul necunoscutului. Daca am stii viitorul, unde ar mai fi emotia sau surpiza intamplarii?
Dupa lungi conversatii, m-a luat de mana si am iesit afara. Ne-am urcat in masina si m-a dus la ea acasa. Credeti-ma ca nu stiu cum am ajuns la ea. Eram atat de beat, incat masina se conducea mai mult singura decat ajutata de mine. Iar Elizabeth nu era departe de starea mea.
A doua zi , dis de dimineata, m-am trezit langa ea in pat. Daca ar fi vazut cineva reactia mea in momentul in care mi-am dat seama unde sunt, ar fi izbucnit intr-un hohot de ras. M-am ridicat rapid, mi-am luat hainele in brate si m-am imbracat in drum spre masina. Nu am cum sa va descriu ce s-a intamplat in noaptea respectiva, pentru ca nu stiu ce s-a petrecut. Nici macar o farama nu imi trece prin minte. Probabil relatii intime am intretinut, dar nu pot sa stiu cu exactitate nici acest lucru.
M-am urcat in masina si am gonit catre casa. Dupa un dus mai lung decat cele normale, am incercat sa mananc putin. De la atata alcool ce turnasem in mine, stomacul incepuse sa ma deranjeze cu mici dureri. Am incercat sa le ignor, m-am imbracat si am fugit catre birou.
Desi ma trezisem destul de devreme, tot procedeul de improspatare durase cateva ore. Ajungand la birou, secretara imi aruncase o privire suspecta si un mic zambet se putuse observa pe fata ei, mi-a inmanat o gramada de dosare si un plic.
- De unde este plictul?
- Nu stiu sa va spun. A trebuit insa sa semnez pentru el.
- In regula. Multumesc
Am intrat in birou, am asezat scarbit dosarele si m-am aruncat in scaun sa descopar continutul scrisorii anonime.
Si tocmai cand am crezut ca ma astepta o viata mai normala, sau cel putin linistita, tocmai acum, se nimerise sa imi fie clatinat tronul pe care stateam arogant si linistit. Dar ca sa nu va mai prelungesc curiozitatea, am sa va transcriu exact continutul scrisorii.
“ Dragul meu, stiu ca mare iti este mirarea sa primesti aceasta scrisoare. Ce e drept, sunt si eu la fel de mirata ca si tine. Mi-ar fi fost mai usor sa iau decizia de a ma arunca de pe vreun zgarie-nori, decat sa iti scriu. Dar dupa cum se vede, am reusit. Mare lucru nu stiu ce sa iti spun, dar trebuia sa iti scriu. In primul rand vreau sa te felicit pentru succesul din cariera, si ma simt mandra pentru tine. Vreau sa iti mai spun ca mi-e dor de tine, Andrei. Nu pot nici azi sa imi inteleg gestul nebun care l-am facut si mai ales prin ce metoda. Dar vreau sa stii ca nu am incetat sa te iubesc. Probabil asta era problema. Noi doi ne iubeam prea mult. Intensitatea iubirii noastre avea sa ne omoare la un moment dat si nu puteam sa permit asa ceva. Sau cel putin asa credeam atunci. Acum nu stiu care iti sunt sentimentele tale, daca au ramas sau daca nu au ramas. Mi-e greu sa cred ca nu ma mai aflu in inima ta, mi-e greu sa cred ca nu te mai gandesti la mine. Dar cu exactitate nu stiu. De asemenea nu stiu nici ce sa iti mai scriu. Nu ma descurc asa de bine ca si tine la aranjarea cuvintelor pe foaie si de aceea ma opresc aici. Insa vreau sa iti zic ca oricand vei dori sa incepem o noua relatie, eu sunt dispusa. Asta daca m-ai iertat si daca ma mai iubesti.
A ta, pentru totdeauna, Adina. “
Si iarasi zic, tocmai cand aveam impresia ca tot ce simtisem pentru a murise, revenise din nou totul la viata, intr-o forma mult mai ucigatoare.
