Funeralii (Cap.6)

Iar dacă in capitolul trecut am scris despre acea intamplare de care imi voi aminti multă vreme,in care personajul principal era Denisa,acest capitol il voi dedica unei persoane importante in viaţa mea.Poate deja sunteţi confuzi sau ameţiţi de atatea nume de fete.Probabil sunt si critici care ar spune „dar ce tot scri atata despre femei?”.Scriu despre ce e mai frumos in viata unui barbat si ma gandesc ca fiecare scriitor ar trebui sa scrie despre macar o femeie.Eh,ca la mine e mai bogata paleta si va ametesc e altceva.In sfarşit.

Intr-o dimineata de mai(daca imi aduc bine aminte),nu aud alarma de la ceas si ajung sa ma trezesc la ora 10.Trebuia sa fiu la lucru de doua ore deja.Nici nu vroiam sa imi imaginez ce scandal avea sa imi faca Hunowsky.Ma ridic rapid din pat si ma indrept catre baie.Dau drumul la apa de la duş,iar intre timp ma spăl pe dinti ca sa economisesc timp.Deja parca îl auzeam pe Hunowsky „ Ţi-am spus de atatea ori sa nu mai pierzi nopţile cand dimineaţa ai de mers la servici”.Îi stiam atat de bine predica incat nici nu trebuia sa il aud ca deja imi imaginam ce avea sa imi zica.In orice caz,cobor scarile in fuga,incerc sa ma inchei la camasa si sa potrivesc nodul de cravată,verific daca nu mi-am uitat ceva din servieta si urc in masina.Demarez in tromba,incerc sa ajung cat mai rapid la servici,iar cand ajung in faţa sediului constat „ Azi e sambata”.Aveam un sentiment de usurare,dar in acelasi timp eram si nervos.Nu imi explic de ce.

Parchez din nou masina in faţa blocului si urc in apartament.Abby nu era.Nici nu observasem absenta ei cand am plecat catre servici.Iar in acel moment o senzatie de deja-vu mă lovise. „Doar nu....”, „Nu cred.Imposibil”.Ar fi fost culmea sa fiu parasit de inca o femeie,intr-un mod asemanator.Aprind o tigara si ma asez la masa din bucatarie incercand sa imi amintesc daca nu cumva Abby e la lucru azi.O sun,dar telefonul era inchis.Verific dulapurile,insa nu lipsea nimic.Nu isi avea rost ingrijorarea mea,dar in aer plutea un sentiment ciudat.Un sentiment de neliniste si in acelaşi timp un indemn să o caut.Alung orice gand de acest fel şi ma pun sa gatesc.Sambăta era randul meu.Oricum pana la pranz va veni ea acasa.

Trecuseră deja şapte ore de la pranz,se facuse seara,iar Abby nu era venită.Acum grijile mele incepeau sa devină logice.Sun ceva prietene de-ale ei,insă nimeni nu ştia nimic de ea.Urc iarăşi in maşina si ma duc la birou.Se pare ca pana la urmă tot aici am ajuns.Sun la spitale,la morga,peste tot unde imi venea in minte ca ar putea fi Abby.Sunasem,insa nimeni nu imi dadea nici un raspuns.Era deja 10 p.m.,stateam in birou si fumam.Nu o iubeam pe Abby,dar totusi nu imi era indiferentă.Ma ingrijora nespus disparitia ei .Dupa o alta jumatate de ora,telefonul sectiei incepuse sa ma atentioneze ca cineva ne caută.Raspund.Cand am auzit ce mi se comunica de la celalat capat al firului,saliva din gura imi disparuse,un fior rece mă trecuse din creştetul capului pana la călcăie.Se pare ca instinctul meu nu mă inşelase deşi imi doream atat de mult sa o faca.Sfarşesc apelul si mă sprijin de perete cu ambele maini.Inevitabilul se produse.Probabil asa era menit să ne despărţim.In urma apelului imi era adus la cunostinţă faptul ca intr-unul dintre hotelurile din San Francisco,s-a găsit trupul unei femei.Nu imi erau specificate mai multe detalii,dar puteam sa pariez cu viata că era vorba de Abby.Nu mă ghidam eu după presimţiri,dar de această dată nu aveam nevoie de fapte concrete pentru a-mi stabili ideea lugubră.Cobor incet scările clădirii,si incerc sa ajung catre maşină.Înainte de a intra,mă aşez pe capotă si imi aprind o ţigară.Ce rost avea să mă grăbesc undeva unde nu imi doream să ajung,să văd ceva ce nu doream să văd.Pe Hunowsky nici nu m-am obosit să îl sun.O sa afle el intr-un final.Urc in maşină aproape impins de maini nevazute,pornesc motorul si mă indrept catre adresa cu pricina.Căutam cel mai lung drum,incercam sa lungesc „intrevederea” noastră,dar fiecare secunda mă apropia si mai mult de trupul ei neînsufleţit.

După lungi ezitări si cateva tigari fumate in faţa hotelului,intru si ma indrept catre recepţie.Mă prezint si cer sa fiu condus catre locul tragic.Directoarea hotelului se angajă să mă direcţioneze,iar in acest timp imi spunea despre ce este vorba.In schimb eu mergeam inert,mai mult silit decat condus,fumand dintr-o ţigara nepăsand daca imi este permis sau nu si fara sa aud ce imi spunea directoarea.Şi in cele din urma,iată-mă in faţa camerei in care nu doream sa intru.Directoarea(care nu stiu cum o cheama) impinse uşa.Eu intru primul si mă indrept direct catre locul ghicit.Întradevăr despre ea era vorba.Trupul lui Abby zacea intr-o cadă plina cu apa colorată de sangele scurs din vene.Era inevitabil acest final.Iar vinovatul suprem eram eu,detectiv la criminalistică.In ultima vreme nu îi mai dădeam deloc importanţă,vorbeam mai răstit,se scurgeau zile intregi fara sa trec pe acasă,dragoste faceam foarte rar,iar Abby nu spunea nimic.Ţinea totul in ea,iar acum totul s-a scurs odata cu sangele ei.Era prea tarziu să am regrete faţă de comportamentul meu.Ce a fost a fost si nu mai pot schimba cu nimic.

In momentul in care o vazusem pe Abby zăcand in baie,inconjurata de apa plina de sangele ei,in mine s-a rupt ceva.Nu aş putea spune ce s-a rupt,dar am simtit ca o parte din sufletul meu s-a desprins.Un cartier din „Metropola mea” a fost sters de pe faţa pamantului,iar in locul respectiv a ramas doar praf si scrum.

Abia dupa ce am putut vedea cu ochii mei trupul neînsufleţit,l-am telefonat pe Hunowsky sa îi spun despre caz.Dupa incheierea apelului,nu cred ca au trecut mai mult de zece minute si ajunsese la hotel.Cand mă observase,venise spre mine si mă luase in braţe.

-Îmi pare rau Andrei.Sper să treci peste cat mai curand.Condoleanţele mele.

-Da.Mulţumesc.

Nu au fost nevoie de multe probe pentru a ne da seama că este vorba de o sinucidere.Cazul l-am incheiat  în ziua respectivă,iar acum urma să mă ocup de funeraliile ce urmau să aibă loc Lunia ce urma.Deşi era weekend,am reuşit sa rezolv şi să pun la punct toate detaliile.I-am anunţat familia de tragedia ce se petrecuse şi mai cateva prietene pe care le cunoşteam si eu.

Noaptea de Duminică spre Luni,am petrecut-o intr-un bar la doua străzi de mine,unde am incercat sa uit totul cu ajutorul alchoolului,iar catre dimineaţa am ajuns acasă.Totul era atat de pustiu,iar in aer parca plutea prezenţa ei.M-am dus in dormitor,am luat o rochie de-a ei si m-am aşezat pe pat mirosind-o.Asistenta mea,care m-a ingrijit regeste in acel spital din Memphis,care a părăsit oraşul si prietenii doar ca să stea alaturi de mine si să ma ingrijească si aici,nu mai era.Tot ce a ramas,erau hainele,parfumul si pustiul ei.Iar în timp şi acestea urmau să se şteargă.Şi aşa am rămas cu rochia ei in braţe si am adormit pe patul care o anumită vreme i-a aparţinut si ei.

Luni,am fost trezit de apelul lui Hunowsky.Dimineaţa serviciului funebru sosise.Încă de la orele dimineţii soarele îşi aşeza peste oraş patura căldurii,iar lumina lui invada orice incăpere aflată cu puţine minute in urma in întuneric.Era al doilea răsărit pe care Abby nu îl mai vedea.Probabil doar din înnaltul cerului(asta dacă îi era permis).În schimb în cazul meu,soarele nu reusea să pătrunda nici cu lumina,iar de căldura lui eram lipsit.Chiar daca San Francisco se pregătea pentru o zi călduroasă,în metropola mea cea bine cunoscută era frig si ploua mărunt si continuu.Cu siguranţă nu voi mai fi acelaşi si cu siguranţa o să treacă multe răsărituri si apusuri pan’ cevoi putea fi cu vreo femeie.

Acum,(gandeam in sinea mea),Denisa ar putea linistită să  locuiască cu mine.Dar şi ea a plecat si nu a mai dat nici un semn de viaţă.Adina a fugit mişeleşte,Iolanda a rămas in lumea ei(New York-ul era altă lume),iar Abby a luat hotărarea să părăsească această lume de plumb in schimbul celei de mătase.Cu ce greşise săraca fată?Nu a făcut nimic greşit  in afara faptului că s-a lăsat stăpanită de dragostea neagră şi nu s-a ferit nicium de ea.Abby a avut povestea ei de dragoste in care tot universul contempla la finalul ei.Dacă nu pleca Adina,eu nu mai eram in acea incapabilitate de a da randament profesional.Dacă asta nu se intampla,Hunowsky nu m-ar mai fi trimis in vacanţă in New York.Dacă nu aş fi fost plecat,nu m-aş mai fi numarat printre victimele accidentului aviatic astfel incat să ajung intr-un oarecare spital din Memphis şi să dau peste Abby.Dar nu pot da vina pe Ursită si ale sale jocuri.Şi chiar dacă totul mă  adusese langă Abby,aş fi putut să mă comport cum meritadar gesturile mele si lipsa mea de afectiune o omorase cum nu aş fi crezut nici intr-o mie de ani.Dar nu a trebuit sa treacă o mie de ani să se intample acest fatalism.Au trecut doar cateva luni,sau poate mai mult.Nici nu mai ştiu.Am pierdut notiunea timpului,dar cel mai dureros este ca am pierdut-o pe Abby.Atat eu cat şi acele persoane care o iubeau intradevar sincer.Aş fi meritat să mă alatur ei in nefiinţă,dar am fost prea laş sa o fac.

La înmormantare venise multă lume lume.Cunoscuţi si apropiaţi de-a ei,familia lărgită si chiar foşti colegi de servici.Eu cu Hunowsky stăteam langa cavoul ce adăpostea trupul ei.Cată bunatate trebuia să fie  in şeful meu?În toată acea perioada fusese langă mine cu sfaturi,consolări şi mangaiere părintească.Din nou mi-a propus un concediu,dar am refuzat scurt si ferm.

După ce preotul oficiase slujba mortoara,un grup de cantareţe de culoare începuse să cante „Amazing Grace”.Ei îi placea foarte mult muzica gospel,probabil pentru ca a crescut in oraşul lui Elvis,iar acum Amazing Grace era cantată pentru ea.La finele serviciului,m-am dus catre familia ei să îmi prezint din nou părerile de rau si cele mai sincere condoleanţe.Aceştia m-au imbrăţişat plangand si mi-au confirmat ca fata lor mă iubise mult.După ce toată lumea plecase,iar sicriul se afla deja in ţărana pămantului,mi-am aprins o ţigară şi am mai ramas preţ de cateva minute să imi iau cel din urmă rămas bun.

Cand eram pe punctul de plecare,am simţit atingerea unei maini pe umărul meu.Mă speriasem.Cand m-am întors am dat cu ochii de cea mai buna prietenă a lui Abby.Daniela venise din Memphis pentru funerarii,iar pe langa acest motiv,mai venise cu un scop.Mi-a înmanat un plic alb si mi-a spus sa il citesc cand ajung acasă.

De la cimitir am plecat impreună sa bem o cafea.Fiind prietena ei cea mai buna,devenise şi prietena mea.Intradevăr îşi merita acest statut.Era o fata cu principii morale,un caracter aparte si chiar daca suntem incă in atmostferă de moarte,nu pot să nu spun ca Daniela era foarte frumoasă.Dar in ciuda frumuseţii ei,eu nu puteam să mă gandesc decat la Abby si la moartea ei.Şi precum spuneam,ne-am urcat in maşină şi am plecat catre cafeneaua de la parterul blocului meu.Ne-am aşezat la o masă de două persoane si am inceput să reluam discuţia incepută la cimitir.

-În acel plic,se afla o scrisoare de la Abby.Mi-a fost trimisă înainte de..

..

-Am sa o citesc cand voi fi singur.Îţi mulţumesc pentru gestul tău.Nu degeaba Abby te considera prietena ei cea mai bună.

-Dacă ai ştii tu Andrei cat de mult te iubea fata asta,ai fi ajuns si tu intr-o zi să o iubeşti.Dar ea a inţeles şi s-a retras.

-Nu ştiu ce aş putea să spun acum decat ca imi pare foarte rău.

Urmatoarele zile le-am petrecut in biroul meu de la departament.Încercam sa imi ocup mintea cu diferite cazuri,doar că să nu îşi aduca aminte de tragedia petrecută.Pentru a nu simţi atat de brusc,pustiul casei,am rugat-o pe Daniela să stea la mine pană ce va pleca înapoi in Memphis. Aşa o scuteam de plata hotelului si beneficiam si eu de prezenţa unei femei.Chiar daca iubeam sau nu o femeie,frumoasa sau mai puţin frumoasă,eram foarte fericit sa beneficiez pe prezenţa ei.Fie ca ne culcam împreună,fie ca eram doar buni prieteni.Nu concepeam viaţa fara prezenţa unei femei.Nu mai reţin in ce carte am citit dar spunea aşa: „Nu conteaza din ce halbă bei,atat timp cat de îmbeţi”.Şi avea destulă dreptate autorul acestui citat.Toată viaţa am cautat(cel puţin de cand am devenit băiat mare) să mă îmbăt de acea traşnică băutură – femeia.

Această fată extraordinară mi-a mangaiat pot spune rana produsă de moartea lui Abby prin felul ei de a se comporta,prin glasul ei melodic,prin gesturile ei sensibile si cel mai important,prin incurajările ei din fiecare seară.

Spre sfarşitul săptămanii venisem de la lucru destul de tarziu.Daniela era incă la mine.Ea dormea in dormitorul meu,iar eu m-am instalat pe canapeaua din sufragerie.M-am dezbracat de hainele de zi,mi-am luat o pereche de pantaloni scurţi si m-am dus in bucătarie să mănanc puţin dupa care mi-am turnat puţin whiskey in pahar şi am ieşit pe balcon sa fumez o ţigară.După 2-3 minute,o aud pe Daniela cum mă strigă din sufragerie.Cand mă intorc,stătea in pragul uşii doar in capot iar in secunda următoare paharul de whiskey din mană s-a rasturnat pe jos împrăştindu-se intr-o grămadă de cioburi.

Probabil banuiţi care este continuarea.Prefer sa nu o detaliez din respect pentru Daniela.Dar şi daca nu se întampla sa ne daruim unul celuilalt in acea noapte,gradul meu de admiraţie faţa de ea nu ar fi fost catuşi de puţin mai scăzut.

A doua zi dis de dimineaţa,cand m-am trezit,bagajul era facut şi mă aştepta cu micul dejun in bucătarie.Ne-am baut împreună cafeaua,am sărutat-o de rămas bun şi am ieşit pe balcon sa o privesc cum urca in taxi.-Rămai cu bine dragă prietenă.Îmi voi aminti de tine multă vreme.

Am intrat in sufragerie,am aprins o ţigară(bineînţeles) şi am desfacut plicul alb in care se aflau ultimile cuvinte ale lui Abby adresate mine.

În timpul in care citeam,o lacrima a incercat timida sa curgă pe obraz,dar raceala mea interioara a ingheţat-o imediat.Am recitit acea scrisoare cred că de zece ori,iar de fiecare dată o citeam parcă prima oară.

Întreaga scrisoare se numea : „ Scrisoare De Veşnic Bun Rămas”.