Călătorul

Pe-un peron pustiu de gară

În care vântul fluiera un vers uitat,

Aştepta să se facă seară

Să se urce-n trenul amintirii îmbălsămat.

Aştepta de două ceasuri

Lungi cu fiecare minut trecut

Trenul cel fără de popasuri

Ce  avea să-l ducă în necunoscut.

La revedere de la nimeni nu şi-a luat.

De fapt toti plecase mai curând

Rămăsese ultimul  în singurătate şi anonimat,

Ultimul călător al ultimului gând.

Trenul mortii ajunsese-n gară

Mecanicul în negru îmbrăcat

Îl îndemnase să se urce cu o voce grea si răguşit amară,

Un drum lung el avea de îndurat.

Şuieratul trenului se auzea în zare

Încet, încet din gară el a plecat

Să îl ducă pe călător în veşnica uitare,

Unde totul este mort şi îngropat.