Iubire de neatins

Te plimbai in acea noapte densa
Printre mormintele zugravite in tristete
Chipul iti era palid,expresia iti era plansa
Tot ce emanai era o singura blandete,
O blandete neatinsa.

Lacrimile-ti erau secate
Precum raul intr-o arsita cumplita.
Stelele,luna,cerul erau acum imbracate
In sumbrul doliu de dragoste ranita
Insa tu tot in frumusete impodobita.

Te urmaream din neantul asfintit.
Sa te strig,degeaba,nu imi era permis.
Printre stele acum eu zaceam inchis
Si cat de mult pe tine te-am iubit.
Iar tot ce zaresc ramane de neatins.

Visul amintirii

Te-am zarit la brat cu el
Mergeati pe-acea poteca.
Pe deget iti reflecta un prea frumos inel
Ce parea dintr-o alta epoca.

Am vrut sa te strig,sa-ti prezint al meu salut
Nascut din umbritu-mi suflet.
Dar curaj eu n-am avut.
Doar inima era cea care scotea un jalnic urlet.

Mi-ai amintit de zilele trecute
In care noi doi ne plimbam aievea
In parcul cu trandafiri si suspine intrerupte,
La bratul tau,eu eram acela.

Dar acum,am ramas doar cu amintirea.
Bajbaind prin al nostru vis trecut.
Am fost un prost,nu ti-am pretuit iubirea
In vremurile cand te-aveam in al nostru asternut.

Si rau imi pare ca acum eu te-am pierdut.