Capitole,schimbări şi valuri.(Cap. 8)

Trecuseră două săptămani de cand Hunowsky zăcea în comă fară nici măcar un semn de reabilitare.Doctorii spuneau că doar aparatele îl mai  ţin in viaţă,însă familia nu era încă pregătită să renunţe la el.Îşi prelungeau singuri suferinţa de a-l vedea pe marele detectiv Alexandru Hunowsky incapabil de a rezolva un caz,incapabil de a spune o vorbă înţeleaptă,incapabil de a mai ironiza faptele care nu erau după conduită morală.Incapabil de a spune „ Iovane”.

Iolanda rămăsese langă mine,iar eu langă familia lui.La birou se simţea atat de puternic şi dureros lipsa lui încât îl vedeam la aparatul de cafea cum avea obiceiul să îmi zambească cand mă vedea muncind şi transpirand la cazuri.Îl vedeam de cealaltă parte a biroului înjurând când ceva nu îi ieşea aşa cum se aştepta.Totuşi încă aşteptam o minune.

Datorită marelui succes de care am avut parte la cazul precedent,Ministerul de Interne mi-a oferit un grad înalt şi de asemenea un post in cadrul ministerului.Am acceptat cu onoare oferta strălucitoare.De pe urma ei urma să beneficiez de un apartament într-unul dintre acei zgârie-nori,maşină cu şofer,menajeră şi un salar din care îmi puteam permite orice,oricand.Profesional,am reuşit cat nu aş fi crezut că voi reuşi vreodată.Dar despre viaţa personală,nu ştiu ce să spun.

Lecţia ce o învăţasem atat de dureros cu Abby,mă facuse să devin unul dintre cei mai mari gentlemani în viată.Astfel Iolanda nu se putea plânge nici măcar o clipă de comportamentul meu.Cu alcoolul o lăsasem mai moale.Nu mă mai îmbătasem de zile bune şi mă gandeam la o relaţie serioasă cu ea.Dacă îi ceream,cu sigurantă s-ar muta în San Francisco.Şi aşa a şi făcut.Locuiam împreună în acel apartament enorm de spaţios şi luxos.Caştigam suficient pentru a o lăsa pe Iolanda să stea acasă,dar nu suporta plictiseala,astfel încat s-a angajat şi ea pe post de contabilă într-una dintre marile firme ce îşi făceau veacul în legendarul San Francisco.

Într-o seară după ce am ajuns acasă,m-am aşezat pe fotoliu,savurand o ţigară.După cateva momente,îmi sună telefonul.

-Domnul inspector-şef Iovan?

-Vă ascult.

-Sunteţi rugat dacă vă puteţi prezenta la departament.

-De către?

- Inspector-detectiv Amber.

- În cat timp?

-Aş fi bucuros dacă aţi ajunge într-o oră.

-O să încerc.

-Vă mulţumesc.La revedere.

- La revedere.

Iolanda era la duş,aşa că am anunţat-o prin uşă că lipsesc vreo două ore de acasă.M-am îmbrăcat şi am coborat spre parcare.Norii începeau să se adune deasupra oraşului,iar un biet vânticel încerca să se bage şi el in seamă.M-am închis la geacă şi am urcat în maşină.Puteam să beneficiez de serviciile şoferului meu,însă am preferat să nu îl mai deranjez.Oricum îmi era dor să conduc.Înainte cu aproximativ cinci minute de a ajunge la fostul birou,a început o ploaie zdravănă.Am încercat să parchez maşina cat mai aproape de intrare,după care am păşit pe holurile departamentului de care îmi era oarecum dor.Probabil îmi era mai mult dor de timpul petrecut cu Honowsky decat de locul în sine.În timp ce mă gandeam la vremurile trecute şi petrecute în acea încăpere,urcam scările catre locul unde fusese candva biroul meu şi a lui Hunowsky.Nu îmi putea trece prin minte care era rostul vizitei mele.Am deschis uşa şi dau să aprind lumina.În acel timp,scena cunoscută de toată lumea cand vine vorba de o supriză.Toţi vechii colegi şi nu numai îmi pregătise o petrecere-supriză pentru plecarea mea din departament.Nu eram genul de persoană care să agreez petrecerile pregătite special pentru mine.Nu mă simţeam in largul meu să fiu în centrul atenţiei.Primul lucru care mi-a venit în minte era Iolanda.Am lasat-o să mă aştepte acasă,iar eu sunt la petrecere.Bineînţeles că nu şţiam că se va ajunge aici.După ce urma să salut toată lumea,aveam de gand să o sun.Nu doream să o rănesc şi pe ea.

Mă îndrept înainte catre locul cu băuturi şi îmi torn un pahar de whiskey pe care îl dau peste cap.Acum puteam să merg să salut lumea.Din mulţime îşi face apariţia Bianca.

-Sper că a avut efect supriza.

-Tu eşti capul rautăţiilor?

-Sunt vinovată.

-Mulţumesc.Apreciez gestul vostru,însă ştii că  mă simt stingher cand vine vorba de asta.

-Acum sunt sigură că o să treci rapid cu vederea.Bucură-te de petrecere şi nu mai fă mofturi.

Şi aşa am şi făcut.M-am bucurat de prezenţa foştiilor mei colegi cu care am băut cateva pahare şi ne-am adus aminte de vremurile pe cand eram colegi în acelaşi departament.

 După trei ore îmi sună telefonul.Iolanda.Am uitat complet să o sun.Idiotul de mine.

-Dragă,în cat timp ajungi acasă?S-a întamplat ceva la birou?

-Da.Am să îţi povestesc cănd ajung.Maxim jumătate de oră.

-Te aştept.

-Te pup.

Mi-am aprin o altă ţigară şi m-am furişat încet printre petrecăreţi.Era mai bine să plec.Dacă rămaneam  cine ştie unde se ajungea.

Afară ploaia încetase.În ultima vreme ploua cam des pentru acea perioadă.Dar fie că ploua,fie că nu ploua,San Francisco rămanea acelaşi oraş în care mulţi visau să ajungă.Iar mulţi visau să plece din el.Aşa suntem noi oamenii,ne dorim un lucru,ba chiar visăm la el zi şi noapte,iar după o perioadă după ce am trăit acel vis de odinioară,îi ia locul dorinţa de a scăpa de el.Cine va putea înţelege omul vreodată?La fel eram şi în ceea ce privesc femeile.Le vedeam,le doream,le aveam iar finalul dezamăgitor,le părăseam dezgustat.Dar toate s-au întamplat la timpul trecut.Acum tot ce îmi doream era să îmi clădesc relaţia mult visată cu Iolanda.Şi vedeţi,iarăşi un vis.Toate încep cu un vis.

Ajuns acasă,luminile erau stinse iar tot locul era cuprins de linişte.Oare a adormit aşa repede?Este posibil.Îmi pun geaca pe cuier şi mă îndrept către dormitor.Cand am deschis uşa,Iolanda stătea întinsă pe pat,într-un capot alb de mătase deschis la mijloc,iar in jurul patului,lumănările împrăştiau o lumină caldă în întunericul camerei.În fundal se auzea un instrumental de pian acompaniat de o chitară clasică.Era o scenă de vis.Chiar dacă nu o iubeam pe acea femeie,începeam să prind din ce în ce mai mult drag de ea prin felul cum se străduia să mă facă fericit.A înţeles drama prin care trecusem şi prima dată cu Adina şi a doua oară cu Abby.De fiecare dată ea a fost acolo,alături de mine,consolandu-mă şi fiind alături de mine.De ce nu ar merita să o iau de nevastă?Nu exista nici un motiv.Nici măcar cel al răcelii mele.M-am aşezat langă ea în pat.Piela ei catifelată avea un miros îmbătator,ochii ei aveau puterea să mantuiască sau să traga în păcat sfinţi şi chiar sfinte,buzele ei erau de o dulceaţă rară care odată sărutate,era imposibil de a mă desprinde de ele.Formele corpului erau parcă desenate de mai marii pictori ai vremurilor trecute,unde curbele se întrepătrund,iar umbra coapselor rămănând în întuneric o enigmă.După ce m-am desprins cu greu din stramtoarea buzelor ei,i-am aşezat parul într-o parte sărutand-o pe gat coborand spre umăr.Fără să îmi dau seama,capotul mătăsos îşi găsise fără voia lui locul pe parchetul dormitorului,astfel  Iolanda rămanand doar în lenjeria de dantelă.Nu era prima dată cand îi vedeam trupul fără cusur în toată splendoarea lui,însă de fiecare dată cand mi-i se făcea descoperit,mă duceam în trecut,pe vremea adolescenţei,unde contemplarea trupului unei femei,era cel mai sacru moment din zi,lună,an sau de ce nu ,viaţa.Chipul ei care era posesorul celui mai divin zambet de fecioară,era pus în antiteză cu abilităţiile,mişcările şi dibăcia de care dădea dovadă Iolanda mea.Astfel,am petrecut intreaga noapte iubindu-ne şi iubindu-ne din nou.Către dimineaţă,înainte de revărsarea zorilor,am adormit în braţele celuilalt.

Următoarea zi,la micul dejun i-am povestit ce se întamplase la departament,iar răspunsul ei fusese „ Ce drăguţ din partea lor.” Nu s-a supărat că a rămas acasă şi m-a aşteptat,nu s-a supărat ca am fost in compania atator femei singure şi ispititoare.Ştia că nu este uşor să ajungi să iubeşti pe cineva,iar ea mă lua pas cu pas fară să mă stingherească într-un fel sau altul.

Am continuat masa împreună,râzând şi bucurându-ne de prezenţa celuilalt,după care ne-am îmbrăcat şi am plecat la servici.Obişnuiam uneori să plecăm împreună.Diferenţa dintre noi şi un cuplu cu acte în regulă,erau chiar actele în regulă.Aşa că,într-o seară după ce am ajuns amandoi de la lucru,i-am propus să luam cina la restaurant.Nu,nu avea să fie aşa de simplu.O cerere  formală într-un restaurant fiţos sau ceva asemănător.Ne-am urcat amandoi în maşină şi am luat-o pe drumul către Sacramento.

-Unde mergem dragă?

-La restaurant.

-Dar ieşim din oras.

-Nu am voie să fac şi eu o surpriza?

-Atunci îmi cer scuze.Continuă te rog.

Nu ştiam exact dacă va fi impresionată sau nu de surpriza ce aveam de gând să i-o fac,dar în orice caz o să fie marcată.Am continuat pe autostrada către aeroport.Din timp am rezervat două bilete către Hawaii.De regulă,acela este un loc pentru a petrece luna de miere.Ei bine,eu mă gândeam să inversez puţin lucrurile.

Am oprit maşina în parcarea aeroportului.Iolanda mă privea surprinsă şi nu înţelegea ce se întâmpla.Am coborât să îi deschid uşa de la maşină în timp ce mi-am aprins o ţigară.Din portbagaj am luat genţiile şi am intrat în San Francisco International Airport îndreptându-ne către ghişeul rânduit.

-Dragă,pot să ştiu şi eu unde mergem?Era vorba parcă de o simplă cină.

-Şi aşa şi este.Nu am minţit în ceea ce priveşte cina.Doar că nu am specificat locaţia.Ei bine,precum ţin foarte mult la tine şi nu îmi place să te văd cum suferi,am să îţi zic unde mergem.

-Andrei,te rog nu mă mai ţine pe jar.

-Hawaii honey,Hawaii.

-Hawaii?Dar nu am dres de baie,nu am nimic la mine.

-Am avut eu grijă de tot,iar în caz că îţi lipseşte ceva,sunt magazine şi acolo.

-Eşti uluitor Andrei.Binecuvântată fie clipa când te-am întâlnit.

-Când o să fim în avion,o să ciocnim în cinstea unchiului tău.Fără el nu ne-am fi aflat.

-Aşa este.Nu este zi să nu mă gândesc la el.Nu îl pot vedea în toate aparatele alea.Familia lui este distrusă.

-Ar fi aşa mândru de mine să ştie că lucrez la Interne.Chiar mi-a spus că de pe urma cazului cu vicele,dacă reuşim,o să fim avansaţi.În mare parte,meritul al lui este.Eu doar am continuat ce a început el.

-Merita un sfârşit  diferit.

-Încă nu s-a sfârşit.

Refuzam să accept ideea morţii lui Hunowsky.Dacă tot există un Dumnezeu,precum susţin unii,sunt convis că este capabil de a face minuni.Dar acuma să lăsăm deoparte tristeţea şi să revenim la atmostfera care face să zâmbească orice inimă,orice suflet,orice gură.

În avion,ne ţineam de mână,fără a mai spune nici un cuvânt, ci doar ne priveam,zâmbeam şi ne sărutam mai regulat decât bătăile unei inimi îndrăgostite.Sincer să vă spun,dragii mei, nu eram obişnuit să trăiesc astfel de clipe în care să fiu privit cu atâta drag,în care să aud cuvinte atât de frumoase.Nu eram obişnuit mai ales să accept şi să aştept cu nerăbdare toate acele gesturi ale Iolandei.

Avionul îşi continua zborul către destinaţia ce avea să îmi schimbe cursul şi sensul vieţii.Urma să fiu şi eu un fiinţă întreagă şi să fac parte dintr-o categorie.Stewardesa ne anunţase să ne punem centuriile de siguranţă.Urma să aterizăm.

Trecuţi de punctul de control,ţinându-ne de mână,ne-am îndreptat către primul taxi ce urma să îl vedem.La hotel,ne-am cazat într-o cameră la fel de specială ca şi mica noastră excursie.Cei de la recepţie ne spusese că în acea cameră au fost  cazate numai cupluri proaspăt căsătorite şi aveau impresia că şi noi facem parte din aceeaşi categorie.Şi i-am lăsat să creadă asta.Oricum nu se vedea nici măcar o diferenţă între noi sau alte cupluri căsătorite.

Precum era deja seară târzie,am servit cina la restaurantul hotelului,după care am gustat unul dintre cele mai bune vinuri pe care le-am băut vreodată.Pe chipul Iolandei se putea citi din avion fericirea imensă ce o străpungea din creştetul capului până la călcâie,iar iubirea ei pentru mine alerga nebuneşte prin fiecare venă sau venişoară,oprindu-se regulat pe peronul inimii,făcând-o pe aceasta să tresalte până la cerul infinit al pieptului.Ne-am ridicat de la masă şi am mers la bucătăria restaurantului să îi mulţumim bucătarului pentru cina extraordinară ce o pregătise pentru noi.Auzisem de la cunoscuţi că acesta era un obicei bun în Hawaii,iar bucătarul se simte măgulit când primeşte laude,bine meritate aş putea spune.

Apoi,am urcat în cameră să ne schimbăm vestimentaţia,continându-ne seara pe malul oceanului.Era o noapte cu cer senin şi lună plină.Sunetul valurilor ce se spărgeau una de cealaltă,te faceau să auzi o baladă tristă de dragoste în care iubita de pe lumea cealaltă îşi cheama iubitul singuratic să i se alăture în mare.Era o seară de vis.(Din nou vis).Iolanda era îmbrăcată într-o rochiţă scurtă,de culoare albă,iar părul ei bogat pica pe spate dându-i statului de zeiţă a  mării.Eu,în schimb,eram într-o pereche de bluejeans de culoare deschisă,asortaţi de o cămasă neagră cu mâneciile suflecate,iar  la gât un lanţ din piele ce avea ca şi accesoriu o cruciuliţa mică de argint şi două inele deasemenea din argint.Deşi eram fericit în acel moment în care o ţineam pe Iolanda în braţe şi savuram uşor din ţigară,chipul îmi parea chinuit,iar expresia se asemăna ca aceea a unei victime a destinului.De ce?, nu ştiu.

După ce am stins ţigara în nisipul încă uşor călduţ,m-am aşezat în faţa ei.Am sărutat-o şi urma să scot inelul deja cumpărat din buzunarul cămăşii negre, însă doar cu câteva fracţiuni de secundă înainte de a face acestul lucru,aud o voce de bărbat cum striga o femeie.Iar strigătul lui  era „ Adina ’’. Amintindu-mi de ea,mâna mi-a paralizat şi un nod mi-i s-a instalat în gat.Am mai sarutat-o formal încă odată,după care m-am dezbracat de cămaşa,rămănând în blugi şi m-am aruncat în valurile calde ale oceanului înnotând până la epuizarea atât a corpului cât şi a gândurilor.Iolanda mă privea de pe mal fumând dintr-o ţigară.

După aproximativ jumătate de oră,mă alătur Iolandei,aruncându-mă cu capul în poalele ei.M-am şters de apa de pe faţă şi mâini,mi-am aprins o ţigară şi încercam să mă uit la stele fără a mai gandi nimic.Nu aş fi vrut ca Iolanda să bănuiască ceva.Am renunţat la cererea în căsătorie doar în acea seară datorită amintiriilor despre Adina,însă asta nu mă va face să renunţ la fericirea de care probabil aş putea să am parte alături de Iolanda.Fiind obosiţi amândoi,spre miezul nopţii ne-am hotărăt să ne îndreptăm uşor către hotel.Am lasat-o pe Iolanda să ocupe baia prima,după care îmi venea şi mie rândul.La duş,am zăbovit undeva la jumătate de oră,după care observând că Iolanda adormise,mi-am luat o sticlă de whiskey din bar şi m-am aşezat pe unul dintre şezlongurile de pe balconul camerei,unde mi-am adus aminte de ziua în care plecase Adina.Momentul în care stăteam cu Hunowsky pe banca din parc,aşteptând vreo veste,bileţelul adus de acel copil,conţinului biletului,cafeaua din acea dimineaţă,apelul lui Hunowsky, de toate îmi aduceam aminte.Şi chiar dacă trecuse ceva vreme de atunci,durerea tot îşi făcea simţită prezenţa.

În timp ce ţigara fumega singură în scrumieră, am adormit.Şi acolo am zăcut până dimineaţă,unde am fost trezit de Iolanda.Mai degrabă de ţipetele ei.

-Andrei!!!

-Ce s-a întâmplat?

-Hunowsky.....